Istoric
Manastirea Jitianu
Prima menționare scriptică a unui nou locaș de cult, ce se ridica din nou pe aceste meleaguri dar urcând pe scara veacurilor în sec.XVI; este numită pentru prima dată Mănăstirea Jitianu. Vom observa că mergând pe firul istoriei și a timpului, Mănăstirea Jitianu are parte de refaceri succesive și deci o întreagă succesiune de ctitori. Părerile și opiniile istoricilor sunt diferite în privința ctitorilor, și aceasta datorită faptului, că documentele și hrisoavele mănăstirii din cele mai vechi timpuri au fost pierdute sau odată cu închinarea acestui locaș la Mănăstirea Sf. Pavel din muntele Athos, luate de egumenii greci la 1864, odată cu secularizarea și duse în Athos. O mențiune documentară datată din 22 feb. 1779, atestă distrugerea documentelor de la M-rea Bistrița, unde erau și cele ale m-rii Jitianu „s-au prăpădit la Mănăstirea Bistrița în peșteră, precum la multe mănăstiri și cărți de moșie boierești”1. . O altă atestare documentară a celor întâmplate, o prezintă cererea egumenului Dionisie al Jitianului, de la 7 oct.1782 care afirma „și în vremea răzmeriții, s-au întâmplat de s-au luat cărțile de turci”2, fiind vorba de conflictele armate între imperiul otoman, habsburgic și țarist; finalizate prin pacea de la Belgrad.
Manastirea Jitianu
Numele Mănăstirii, pare a fi dat de ctitori în cinstea celui ce deținea pământul pe care se afla propriu-zis biserica; și anume stolnicul Jitianu care făcea parte din sfatul Domnitorului Neagoe Basarab între 8 mai 1514-14 iul. 1521. Este cea mai viabilă ipoteză, în contextul în care nimeni dintre frații craiovești nu dețineau acest nume. În unele scrieri vechi însă ea este numită Mănăstirea Jitia, iar „ca semantică a cuvântului, în limba slavonă Jitia înseamnă liniște”3. Se pare că la începutul sec.XVI, mănăstirea era în plină dezvoltare, devenind un adevărat complex monahal, ce deținea numeroase proprietăți și pământuri. Daniile locale încep să se facă Jitianului mai ales de către localnicii Craiovei.
Ne atestă faptul că, pentru urmașii domnitorilor și a familiilor de boieri, testamentul lăsat de înaintași, de a avea grijă în continuare de ctitoriile lor, avea un caracter sacru, păstrând cu sfințenie dorințele înaintașilor. Așa se explică cum urmașii domnitorului Matei Basarab, care conform unui hrisov domnesc face și el parte din rândul ctitorilor; caută să reînfrumusețeze acest locaș cu o nouă biserică, de această dată mai mare, mai impunătoare; anume cea actuală. Datorită mediului umed unde era situată pozitia mănăstirii, biserica ca și întreg complexul mănăstiresc vor trece printr-o succesiune de renovări, de-a lungul secolelor; dar cu toate acestea spre finele sec. XVIII, biserica se deteriorează și mai ales dat fiind situația acelor vremuri vitrege, devine ruină și părăsită.
Manastirea Jitianu
Odată cu terminarea războiului, starea mănăstirii se înrăutățea din ce în ce mai mult. Ocazia reabilitarii se ivește odată cu trecerea Reginei Elena, mama regelui Mihai, spre una din domeniile regale de la Segarcea. Calea ferată se află la o distanță de 1 km de mănăstire, iar Regina Elena rămâne impresionată la vederea ei. Însoțită fiind de renumitul om istoric și politic Nicolae Iorga(Președintele Comisiei Monumentelor Istorice); la cererea ei, acesta descrie cu de-amănuntul istoricul mănăstirii. La întoarcere, se deplasează cu mașinile trecând și pe la acest locaș; și astfel prin pronia și ajutorul lui Dumnezeu, se hotărăște ca prioritate, renovarea acestei mănăstiri.
Uitată de vremuri și de oameni, locașul se ruinase aproape complet, păsările cerului fiind singurele ființe ce sălășluiau aici. Neavând acoperiș, pictura se degradase în mare parte, datorită ploilor și zăpezii iar interiorul ei era destul de agravată necesitând o urgentă refacere. Lucrările de renovare au durat câțiva ani buni; pentru a reda splendoarea acestui sfânt locaș; în mare parte renovările rezumându-se doar la biserică și nu la întreaga mănăstire. Pe acea vreme se afla preot al satului Titus Locusteanu, fiu de preot, care s-a implicat și el în lucrările de renovare, fiind inițial paroh al acestei biserici. La 13 noi. 1932, se redeschide în mod oficial sfântul locaș, pentru slujire și primire a credincioșilor.
Sfânta Mănăstire Jitianu, după decenii de suferință,uitare și ruină; devine un nou complex mănăstiresc, înzestrat cu zece viețuitoare, care prin osteneala lor și prin rugăciune, reinstalează spiritul monahicesc demult pierdut în aceste locuri. Mănăstirea Jitianu, ca multe altele, devine din nou un liman de rugăciune și ușurare pentru suferințele oamenilor, mai ales în următoare perioadă care va urma, a comunismului ateist și a regimului de opresiune.
Ultima actiune de renovare, se incepe la anul 2010, sub directa îndrumare al Î.P.S Părinte Irineu, și pe timpul actualei obști de călugări ce se ridică la un număr de opt în frunte cu Protosinghelul Nifon Văcăruș, starețul Sf. Mănăstiri.