Manastirea Jitianu

                             - pagina oficiala a Sfintei Manastiri Jitianu

Manastirea Jitianu


“Sf. Mănăstire Jitianu, clădire falnică, care de aproape patru sute de ani străjuiește la porțile acestui oraș, ca o mărturie sfântă a credinței și a patriotismului de care au fost pătrunși boierii și voievozii neamului nostru”.
 

Manastirea Jitianu

 
 

La sud-vest de Mănăstirea Jitianu, din judeţul Dolj, se află o zonă mlăştinoasă, inundată din când în când de apa ploilor şi a zăpezilor. Aici se găseşte localitatea Balta Verde, un loc identificat de o bună parte a istoricilor cu vechile Rovine, locurile mlăştinoase pe care marele domnitor Mircea cel Bătrân înfrunta, acum mai bine de 600 de ani, armatele conduse de sultanul Baiazid Fulgerul. Mănăstirea Jitianu împleteşte aceeaşi istorie cu locurile pe care se află. Actualul aşezământ monahal a fost construit la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea prin strădania boierilor Craioveşti, pe locul micii biserici ridicate în semn de mulţumire de către Mircea cel Bătrân, după victoria de la Rovine.

Mircea cel Batran

Conform unei legende păstrate în popor, pe locul cel mai înalt din apropiere, Mircea cel Bătrân a ridicat, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în bătălia cu turcii, o frumoasă bisericuţă din lemn. A fost ales ca ocrotitor al cinstitului lăcaş Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, la care domnitorul avea o evlavie deosebită şi căruia i-a cerut negreşit mijlocirea în bătălia pe care o purtase.

Manastirea Jitianu

Mănăstirea Jitianu a fost construită pe locul acestei mici biserici din lemn la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, prin strădania boierilor Craioveşti, cu scopul de a întregi punctele de fortificaţie din jurul cetăţii Băniei şi pentru a stopa raidurile turceşti care atingeau destul de des aceste zone.

Datorită poziţiei strategice pe care a fost înălţată, Jitianu se înscrie între mănăstirile de ctitorie voievodală din Oltenia, stând alături de Sadova şi Strehaia, ctitoriile lui Matei Basarab, de Mănăstirea Gura Motrului, ctitorită de Preda Brâncoveanu, sau de Mănăstirea Ciutura, vechea ctitorie a marelui domnitor Mihai Viteazul. Numele cinstiţilor ctitori sunt consemnate de istoricul T. G. Bulat într-un articol publicat în revista „Mitropolia Olteniei“ (nr. 5-6, 1967): banul Barbu Craiovescu, care a mai ctitorit şi Mănăstirea Bistriţa, Pârvu vornicul, Danciu comisul şi Radu postelnicul, toţi descendenţi ai renumitei familii boiereşti a Craioveştilor. Hramul vechii bisericuţe construite la început de Mircea cel Bătrân a fost păstrat de ctitorii Mănăstirii Jitianu, cu toate că nici unul dintre ei nu purta numele Sfântului Mucenic.

Manastirea Jitianu

Un ansamblu armonios construit în stil brâncovenesc

Datorită importanţei deosebite pe care o avea în viaţa Bisericii din Ţara Românească, mănăstirea a fost îngrijită de boierii cei mai de seamă ai urbei craiovene, mulţi dintre ei ajungând în scaunul de domnitor al ţării: Radu Şerban Vodă, Şerban şi Ştefan Cantacuzino, dar mai ales de Constantin Brâncoveanu. În anul 1612, ea apare menţionată ca metoc al lavrei athonite „Cuviosul Pavel“. Din timpul domniei lui Matei Basarab, mănăstirea a fost înzestrată cu o pădure de frasini, un adevărat monument al naturii, din care s-au mai păstrat câteva exemplare cu o vârstă de peste 370 de ani.

Biserica Manastirii Jitianu

  În timpul domniei lui Constantin Şerban Basarab cel Bătrân, zis Cârnul (1654-1658), soţia acestuia, Bălaşa Doamna, a ridicat o nouă biserică din zid, care se păstrează şi astăzi. Actul ctitoricesc este menţionat pe piatra mormântului ei de la Târgovişte.

Constantin Brancoveanu

În anul 1701, domnitorul Constantin Brâncoveanu construieşte chiliile şi închide biserica cu tindă, aceasta devenind mai târziu pentru biserică un pronaos închis. Printre picturile aplicate în această perioadă se numără şi gravura Sfântului Pavel Xiropotamitul, dovadă că biserica era încă închinată la Sfântul Munte.

Scara interioara Clopotnita

 

La această tindă se adaugă în 1787 o clopotniţă, construită pentru a servi drept turn de apărare împotriva cetelor de turci care prădau adesea aceste zone. Aşa se explică de ce clopotniţa apare disproporţionat în raport cu biserica, ea servind nu numai ca turn de apărare, ci şi ca depozit în care se adăposteau bunurile obştii.

Manastirea Jitianu

 

 

 

Cu toate că rolul ei era unul de apărare, frumosul stil brâncovenesc în care este construită face din Mănăstirea Jitianu un ansamblu armonios şi atrăgător care şi-a păstrat neschimbată frumuseţea până în zilele noastre.

 

 

Depozit de obuze şi spital, în timpul Războiului de Independenţă

Razboiul de Independenta

După secularizarea averilor mănăstireşti, călugării Mănăstirii Jitianu au fost trimişi la alte mănăstiri, iar biserica mănăstirii a fost transformată în biserică de enorie, spre folosul duhovnicesc al credincioşilor din satul Balta Verde. În chiliile mănăstirii a fost organizată prima Şcoală Superioară de Agricultură, mutată mai apoi la Herăstrău, unde activează astăzi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti. În anul 1877, în timpul Războiului de Independenţă, biserica mănăstirii a servit ca depozit de obuze, iar chiliile au fost folosite ca spital pentru ostaşii români răniţi pe front. Mai mulţi ostaşi români au fost îngropaţi în curtea mănăstirii, lucru care se poate observa şi astăzi prin crucile aşezate în spatele bisericii. După război, mănăstirea a fost trecută pe lista monumentelor istorice, însă ignorată total şi lăsată în ruină.

Cu ocazia unei vizite la domeniile regale de la Segarcea din în vara anului 1925, regina Elena, mama regelui Mihai, a trecut cu trenul pe calea ferată din apropiere, observând somptuoasa construcţie. 

Regele Mihai si Regina Elena

Din suita reginei făcea parte şi marele istoric Nicolae Iorga, pe atunci preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice. La cererea Alteţei Sale, acesta deapănă întreaga istorie a mănăstirii. Impresionată fiind de trecutul ei tumultos, regina va vizita la întoarcere mănăstirea, însărcinându-l pe Nicolae Iorga cu reînfiinţarea lăcaşului ca mănăstire de maici.  

Nicolae Iorga

Între 1925-1932, Comisia Monumentelor Istorice avea să refacă în întregime biserica, resfinţirea ei având loc la 13 noiembrie 1932.

Atelier de ţesătorie

 Mănăstirea a fost reînfiinţată abia în anul 1933, prin osteneala primelor măicuţe aduse aici. Ca stareţă a fost numită, prin binecuvântarea episcopului Vartolomeu Stănescu, maica Fevronia Miclăuş, rudă a Sfântului Nicolae Oprea Miclăuş din Sibiel.

 

Episcopul Vartolomeu Stănescu

 Împreună cu maica Fevronia au mai fost aduse cinci maici şi patru surori. Maica stareţă de la Mănăstirea Jitianu intrase în viaţa monahală la Mănăstirea Horezu. Împreună cu sora ei, Ecaterina Miclăuş, l-au ajutat pe episcopul Vartolomeu în acţiunile sale de reîmprospătare a monahismului idioritmic din părţile Râmnicului. Acţiunea rodnică pe care maica Fevronia a desfăşurat-o la Mănăstirea Sărăcineşti avea să o recomande arhiereului pentru conducerea Mănăstirii Jitianu.

Primul lucru pe care l-a făcut, odată cu instalarea ei în stăreţia Mănăstirii Jitianu, a fost construirea unei trapeze pentru masa în comun şi a unui atelier de ţesătorie, spre a servi drept ascultare pentru maicile de aici.

Atelier tesatorie

În acest fel, pe lângă satisfacerea necesităţilor materiale, atelierul de ţesătorie oferea măicuţelor şi posibilitatea împlinirii poruncii Sfinţilor Părinţi ai monahismului clasic, care recomandau lucrul mâinilor într-o obşte monahală, conform principiului „ora et labora“ („roagă-te şi munceşte“). În acest fel se putea întreţine şi viaţa mănăstirii, fără să fie lăsate la o parte nevoile spirituale. În perioada stăreţiei maicii Fevronia, Mănăstirea Jitianu a cunoscut perioada ei de glorie ca mănăstire de maici.

Din 1960, aceasta a intrat în declin, ultimele maici fiind obligate de regimul comunist să părăsească mănăstirea. După mai multe încercări, mănăstirea a fost reînfiinţată în anul 2001, tot ca mănăstire de maici. În prezent, viaţa monahală de la Jitianu a căpătat o nouă direcţie, ea devenind, de curând, mănăstire de călugări. După cum ne-a spus stareţul mănăstirii, protos. Nifon Vicinescu, „cu ajutorul lui Dumnezeu, încercăm să aducem viaţa mănăstirii noastre la strălucirea de altă dată. Avem slujbe zilnic, după pravilă, ne îngrijim de curte şi dorim ca acei care ne trec pragul să păşească cu adevărat într-un loc binecuvântat“. Mănăstirea numără astăzi şase vieţuitori.

Muzeul de artă bisericească de la Mănăstirea Jitianu

În perioada arhipăstoririi mitropolitului Teoctist, în spaţiile fostului atelier de ţesătorie al Mănăstirii Jitianu a fost înfiinţat un muzeu pentru a adăposti Colecţia de obiecte de artă bisericească ce aparţinea Arhiepiscopiei Craiovei. În patrimoniul muzeului se aflau obiecte de artă specifică bisericească, de diferite genuri: pictură de icoane, sculptură în lemn, broderii şi ţesături din domeniul vechilor creaţii artistice româneşti şi ale artei populare, provenind din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj. Acestora li s-au adăugat diverse donaţii şi achiziţii. Majoritatea exponatelor făcea parte din zestrea vechilor biserici din lemn aflate pe perimetrul celor trei judeţe. Un interes aparte l-a prezentat şi colecţia de cruci funerare din piatră, adunate din satele de pe malul Dunării, aparţinând celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Ulterior muzeul a fost desfinţat, exponatele fiind împărţite muzeelor din oraşul Craiova.

Ioniţă APOSTOLACHE

Manastirea Jitianu

                 
 

*** Hramul Manastirii Jitianu ***

*** Biserica Manastirii Jitianu ***

*** Tezaurul Manastirii Jitianu ***

*** Chiliile Manastirii Jitianu ***