Manastirea Jitianu

                             - pagina oficiala a Sfintei Manastiri Jitianu

03.02.2011 – Praznicul „Întâmpinării Domnului” în Arhiepiscopia Craiovei: Liturghie arhierească la Mănăstirea Jitianu

Cu ocazia marelui praznic al Întâmpinării Domnului, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Jitianu. La final, IPS Părinte a tâlcuit pericopa evanghelică.

 

Părinţii şi fraţii de la Mănăstirea Jitianu, lângă Craiova, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe IPS Părinte Irineu, cu ocazia prăznuirii „Întâmpinării Domnului”. La Sfânta Liturghie au participat şi credincioşi veniţi din Craiova sau din împrejurimi.

 

 

„Vederea pe care dreptul Simeon este o descoperire dumnezeiască”

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei le-a vorbit celor prezenţi despre capacitatea omului de a deveni părtaş tainelor dumnezeieşti prin credinţă, asemenea dreptului Simeon: „Vederea pe care dreptul Simeon o subliniază în acest moment al întâmpinării Domnului este o descoperire, o revelaţie asemănătoare cu aceea pe care a avut-o Sfântului Ioan Evanghelistul în insula Patmos, este o descoperire dumnezeiască, un extaz, o răpire în duh, este cu totul deosebit de ceea ce noi vedem în viaţa de zi cu zi. Taina credinţei la fericitul Simeon depăşeşte configuraţia pruncului din faţa ochilor săi. Evident că el vede un prunc, pe Fecioara Maria şi pe dreptul Iosif, însă înţelege mult mai mult decât ceea ce se vede cu ochii, decât ceea ce vede toată lumea. El Îl vede pe Dumnezeu, vede mântuirea, vede eliberarea, vede cu adevărat izbăvirea tuturor oamenilor. De aici ne dăm seama că în faţa ochilor dreptului Simeon este deodată pruncul, Cel care S-a răstignit pentru noi şi Cel care a înviat din morţi, Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Înţelegem acest lucru tocmai din proorocia pe care dreptul o face Sfintei Fecioare: « Sabie va trece prin inima ta », referindu-se negreşit la Răstignirea Domnului. Iată cum dintr-o dată dreptul Simeon, când spune că a văzut mântuirea, are o descoperire, are un apocalipsis. El vede toată omenirea, până la sfârşitul veacurilor pentru că Duhul Sfânt îi luminează şi îi descoperă toată istoria mântuirii. Această cunoaştere este o completare a ceea ce el a simţit atunci când a tradus Sfânta Scriptură. El vede acum cu ochii duhului tainele cele negrăite ale lui Dumnezeu”. În final, Arhiepiscopul Craiovei a subliniat: „Dacă biologicul nu se ridică în duhovnicesc, nu poate înţelege nimic din tainele lui Dumnezeu. Ca să înţelegem aceste taine trebuie mai întâi să medităm, să ne rugăm, să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne arate cele ascunse ale Împărăţiei Sale. Şi noi, prin Sfânta Împărtăşaniei, Îl primim pe Mântuitorul Hristos şi spunem « Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos Fiul lui Dumnezeu », întocmai dreptului Simeon care se împărtăşeşte de vederea lui Dumnezeu, se împărtăşeşte de Duhul lui Dumnezeu, crede şi mărturiseşte”.

Diac. Ioniţă Apostolache